Doliu victorian este adesea un subiect de interes pentru oameni, deoarece a fost extrem de elaborat și extrem de ritualizat, iar pentru mulți oameni, doliu victorian reprezintă simbolul tradițiilor de doliu. Cu toate acestea, dacă vrem să fim strict corecti, tendințele pe care oamenii le asociază cu „doliu victorian” au fost în general limitate la clasele superioare ale societății victoriane, deoarece oamenii din clasele de jos și de mijloc nu își puteau permite, în general, fastul și ceremonia deplină. doliu victorian. Buruienile văduvei clasice, voalurile lungi de crep și alte haine elaborate asociate cu doliu în epoca victoriană erau, de asemenea, limitate în general la văduve, în special, alte rude și prieteni observând practici mai puțin ornamentate în durerea lor.
Înainte de a aprofunda în specificul doliu victorian, poate ajuta să înțelegem contextul doliu victorian. Epoca victoriană poartă numele reginei britanice Victoria, care a stat pe tron în perioada 1837-1901. În 1861, consoarta Victoria, Prințul Albert, a murit, iar ea a intrat în doliu profund, insistând ca întreaga curte să respecte practici elaborate de doliu până în 1864. Victoria însăși a rămas în doliu profund pentru tot restul vieții, stabilind o tendință în care clasele superioare a urmat societatea victoriana.
În gospodăriile foarte bogate, văduvele observau un sortiment elaborat de tradiții de doliu. Bărbații, inclusiv văduvii, se îmbrăcau în general în culori sumbre și purtau banderole negre, benzile de pălărie sau mănuși pentru a indica că sunt în doliu, în timp ce alte femei își puteau indica doliu cu diferite grade de îmbrăcăminte, în funcție de relația lor cu decedatul. În unele cazuri, familiile și-au afișat averea prin echiparea slujitorilor lor pentru doliu complet; în alte cazuri, servitorii pur și simplu purtau banderole negre în solidaritate cu angajatorii lor.
Mulți victorieni au murit acasă, iar trupurile lor au fost așezate acasă și supravegheate până au fost îngropate. Înmormântările victoriane erau adesea destul de elaborate pentru clasele superioare, cu procesiuni lungi de trăsuri negre trase de cai purtând pene uriașe de culoare neagră. În rândul claselor inferioare, costul unei înmormântări putea fi prohibitiv, împreună cu costul obținerii de haine complet noi pentru perioada de doliu, astfel încât oamenii își mureau adesea hainele în încercarea de a se potrivi cu tendințele claselor superioare și ei scăpat și păstrat pentru înmormântări și pietre funerare.
Pentru văduve au fost trei perioade de doliu. În primul doliu, deplin, era de așteptat ca o văduvă să renunțe la majoritatea angajamentelor sociale, ieșind din casa ei pentru înmormântare și să meargă la biserică, purtând haine negre foarte simple, care includeau un „voal de plâns” lung de crape, un tip încrețit. de mătase. Femeile purtau, de asemenea, mâneci mari cunoscute sub numele de weepers, împreună cu mănuși negre și alte accesorii minime. Se preconiza că doliu complet va dura un an și o zi; cele mai multe femei din clasele de jos și de mijloc nu și-au putut permite o perioadă de doliu de această durată, desigur, deoarece adesea aveau nevoie să se reîntoarcă în forța de muncă sau să se căsătorească pentru a se întreține.
Al doilea doliu a durat trei luni. Femeilor li se permitea să se recăsătorească în acest moment și puteau purta bijuterii de doliu, cum ar fi ace din jet, cercei și coliere simpli și, uneori, bijuterii de păr, bijuterii făcute cu părul celor dragi decedați. Ultima perioadă de doliu, jumătate de doliu, a durat trei până la șase luni; femeilor li s-a permis să înceapă să integreze culori sumbre, cum ar fi violet și gri, în garderoba lor și puteau purta orice bijuterii pe care le plăceau.
Regulile de doliu victorian erau extrem de complexe, iar multe femei consultau ghiduri sociale pentru a se asigura că o făceau corect. Odată cu moartea Reginei Victoria, tradițiile elaborate de doliu au început și ele să iasă din modă, iar această tendință a fost sporită de curtea iubitoare de distracție și extrem de elaborată a lui Edward al VII-lea, după care a fost numită epoca edwardiană.