Focul este rezultatul unei reacții chimice care are loc atunci când combustibilul și oxigenul reacționează și eliberează energie termică. Când combustibilul este încălzit, eliberează gaz, cu excepția cazului în care este deja sub formă de gaz. În acest caz, moleculele din gaz se separă și reacţionează cu oxigenul. Această reacție chimică este cunoscută sub numele de ardere. Deși astăzi știm cum substanțele se aprind și ard, faptele nu au fost bine înțelese de oamenii de știință din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. La acea vreme, se credea că orice ardea conținea o substanță invizibilă cunoscută sub numele de flogiston. Termenul „flogiston” a fost folosit pentru prima dată de medicul german Johann Joachim Becher în anii 17 și dezvoltat în continuare de chimistul Georg Ernst Stahl. Stahl a dezvoltat teoria conform căreia flogistonul a fost material uniform în toate corpurile care îl conțineau și a fost eliberat în aer în timpul arderii și calcinării. Teoria flogistului a fost înlocuită de teoria oxidării lui Antoine-Laurent Lavoisier. Conceptele discutate de Lavoisier au fost revoluționare, motiv pentru care mulți se referă la el drept fondatorul chimiei moderne.
Mai multe despre chimia secolului al XVIII-lea:
Termenul „flogiston” provine din cuvântul grecesc pentru „inflamabil”.
Una dintre cele mai importante descoperiri ale vremii a fost descoperirea oxigenului de către Joseph Priestley în 1774. Această descoperire i-a ajutat pe oamenii de știință să explice cum ard lucrurile.
Primul tabel modern de elemente a fost publicat de Lavoisier în manualul său Elemente de chimie în 1789.