Numit și Legea privind mărcile comerciale, Legea Lanham este un statut federal adoptat în Statele Unite, care guvernează legea mărcilor comerciale în arena comercială. A fost adoptat pentru prima dată în 1946 și poate fi găsit la titlul 15, capitolul 22 din Codul Statelor Unite. Constând din patru subcapitole generale, Legea Lanham a fost modificată de mai multe ori de către Congresul SUA. Legea nu este singura lege care reglementează mărcile înregistrate în Statele Unite. Multe state au promulgat propriile legi privind mărcile comerciale, iar legea comună statală și federală guvernează, de asemenea, înregistrarea, tratarea și protecția mărcilor comerciale.
Subcapitolul I al Actului Lanham se adresează Registrului principal, care este sistemul federal utilizat pentru înregistrarea mărcilor care se califică drept mărci comerciale, mărci de servicii, mărci de certificare sau mărci colective. Nu toate mărcile intră sub incidența acestei prevederi a Legii. Oficiul american de brevete și mărci comerciale este însărcinat să examineze fiecare cerere de înregistrare și să determine dacă aceasta poate fi înregistrată corect. O marcă i se poate refuza înregistrarea dintr-o varietate de motive, așa cum este specificat în Act. Unele exemple includ o marcă imorală, înșelătoare sau scandaloasă, o marcă care este asemănătoare în mod confuz cu o marcă existentă sau o marcă care este doar descriptivă pentru bunuri, calități sau caracteristici.
Registrul suplimentar este abordat în Subcapitolul II al Actului Lanham. Acest registru este un sistem utilizat pentru înregistrarea mărcilor care nu pot fi înregistrate în Registrul principal din anumite motive. De exemplu, o marcă care nu este încă distinctă în mod inerent poate fi listată în Registrul suplimentar. Deși o marcă înscrisă în Registrul suplimentar nu se bucură de toate avantajele acordate mărcilor din Registrul principal, ea are dreptul la protecție limitată atâta timp cât nu este generică și este utilizată în comerț.
Subcapitolul III al Actului Lanham, care stabilește prevederile generale ale Actului, este una dintre cele mai importante prevederi. Acesta detaliază căile de atac disponibile pentru proprietarii de mărci comerciale înregistrați în cazul încălcării mărcii comerciale de către o altă parte. O ordonanță împotriva încălcării ulterioare este principala cale de atac acordată proprietarului mărcii într-un proces pentru încălcarea dreptului comunitar. Alte premii posibile includ onorariile avocaților și, în unele cazuri, daune bănești.
Subcapitolul IV este capitolul final al Actului Lanham, intitulat „Protocolul de la Madrid”. În esență, Protocolul de la Madrid este un tratat internațional care permite proprietarilor de mărci comerciale să înregistreze o marcă comercială în orice țară participantă prin depunerea unei singure cereri internaționale. A intrat în vigoare în Statele Unite la 2 noiembrie 2003.