Adeziunile sunt benzi de țesut cicatricial care leagă împreună țesuturile corpului care nu sunt în mod normal conectate între ele. Acest țesut cicatricial se găsește în primul rând în abdomen și se datorează adesea intervenției chirurgicale abdominale, mai ales dacă au fost efectuate proceduri chirurgicale repetate pe această zonă a corpului. Opțiunile de tratament pentru aderență includ tratamentul pe bază de plante chinezești, o tehnică manuală cunoscută sub numele de Tehnica Wurn și intervenția chirurgicală.
Medicamentul chinezesc din plante este un tratament de aderență popular pentru cei care preferă soluții medicale mai naturale sau cei care doresc să încerce să evite necesitatea intervenției chirurgicale. Datorită riscului de dezvoltare a aderenței în urma procedurilor chirurgicale, această opțiune de tratament pentru aderență este adesea folosită imediat după intervenție chirurgicală, în efortul de a preveni dezvoltarea de țesut cicatricial nou. De asemenea, este folosit pentru vindecarea aderențelor care s-au dezvoltat deja. Combinația de plante pentru această metodă de tratament constă în general din rubarbă, mirabilitum, chih-shih și magnolie, deși există unele amestecuri modificate disponibile. Pentru doza adecvată trebuie consultat un specialist în plante medicinale și, ca și în cazul oricărui alt tratament pe bază de plante, această combinație trebuie luată numai sub supravegherea unui medic.
Tehnica Wurn a devenit o opțiune populară de tratament pentru aderență printre cei care doresc să evite intervenția chirurgicală. Aceasta este o tehnică de kinetoterapie concepută pentru a reduce prezența țesutului cicatricial, diminuând astfel cantitatea de durere resimțită de pacient și eliminând adesea necesitatea unei intervenții chirurgicale suplimentare. Au fost publicate mai multe studii clinice care sugerează o mare promisiune pentru viitorul acestui tip de tratament pentru aderență.
Intervenția chirurgicală este cea mai comună formă de tratament de aderență, chiar dacă această opțiune de tratament presupune riscul formării de țesut cicatricial suplimentar. Există două metode predominante de intervenție chirurgicală, laparoscopia și laparotomia. Cu o laparoscopie, o mică gaură este tăiată în peretele abdominal. O cameră este apoi introdusă în orificiu pentru a verifica prezența aderențelor. Odată confirmat, poate fi necesar ca chirurgul să facă orificii mici suplimentare prin care să introducă instrumentele pentru a elimina aderențele.
O laparotomie este efectuată atunci când chirurgul stabilește că o laparoscopie nu este în interesul pacientului. Aceasta este o procedură deschisă, deci incizia este mult mai mare. Acest lucru îl ajută pe chirurg să vadă mai bine aderențele, dar necesită și un timp mai lung de recuperare pentru pacient. Această procedură prezintă un risc mai mare ca pacientul să dezvolte aderențe ulterioare decât laparoscopia.