Există mai multe legi privind publicitatea falsă în majoritatea țărilor industrializate. În multe jurisdicții, este ilegal ca o companie să facă orice afirmație falsă în orice tip de publicitate, fie că este intenționat sau nu. Orice afirmații făcute într-o reclamă trebuie să se bazeze pe fapte și, în unele țări, fiecare afirmație trebuie să fie verificată înainte ca anunțul să fie aprobat pentru publicare sau difuzare. Unele legi privind publicitatea falsă sunt mai subiective și fac ilegal ca companiile să inducă în eroare intenționat sau neintenționat un client, chiar dacă conținutul reclamei nu este o minciună directă.
Una dintre cele mai comune și răspândite legi privind publicitatea falsă este regula împotriva unei afirmații false. Această lege este menținută în majoritatea țărilor industrializate, inclusiv în Statele Unite, Regatul Unit și Australia, printre multe altele. În timp ce aceste legi privind publicitatea falsă se referă în principal la afirmații scrise sau rostite în reclame, ele se aplică și întregului conținut al unui anunț, inclusiv fotografiilor, videoclipurilor sau lucrărilor de artă. În majoritatea jurisdicțiilor, unei companii nu i se permite să facă afirmații false cu privire la calitatea, originea sau prețul produsului. În Regatul Unit, legile privind publicitatea falsă merg atât de departe încât să afirme că o companie nu poate face afirmații false cu privire la nevoia percepută pe care un cumpărător o poate avea pentru produsul sau serviciul respectiv.
Pentru orice revendicare concretă sau implicită făcută într-o reclamă, jurisdicția care guvernează de obicei solicită dovezi în legile sale privind publicitatea falsă. În multe țări, inclusiv Statele Unite, majoritatea companiilor sunt obligate să furnizeze dovezi ale revendicărilor doar dacă sunt puse la îndoială după ce reclama a fost lansată publicului în majoritatea cazurilor. În Australia și în alte țări, fiecare afirmație făcută într-o reclamă potențială trebuie dovedită înainte ca anunțul să fie lansat. În acest caz, guvernului i se poate cere să filtreze anunțul sau screening-ul poate fi gestionat de o entitate externă.
Unele legi privind publicitatea falsă pot fi subiective în natură, în special legi legate de conținut sau afirmații înșelătoare. În timp ce afirmația făcută în reclamă poate să nu fie o minciună de-a dreptul, conținutul care urmărește să-l facă pe consumator să creadă ceva care nu este adevărat, chiar dacă nu este evident evident, este ilegal în multe țări. Dacă ceva este înșelător este de obicei determinat pe baza a ceea ce consumatorul mediu ar lua dintr-o reclamă. De exemplu, dacă o companie de livrare folosește fotografii și videoclipuri cu avioane în reclamă, dar folosește doar transportul terestre pentru livrare, acest lucru este considerat înșelător și încalcă legile împotriva publicității false în multe țări.