Pacienții care încearcă să găsească un donator pentru măduva osoasă, sânge din cordonul ombilical, organe, spermatozoizi sau ovule pot apela la rude pentru o potrivire sau registre naționale care potrivesc donatorii anonimi cu pacienții. Medicii și centrele de transplant coordonează de obicei procedurile medicale care implică donatori anonimi. Dacă pacienții doresc să găsească un donator anonim de spermă sau de ovule, sarcina este de obicei gestionată de un centru de fertilitate. De asemenea, ar putea aborda familia sau prietenii pentru a dona spermă sau ovule. O metodă controversată de donare de organe se concentrează pe site-urile Web care potrivesc donatorii vii cu destinatarii care speră să găsească un donator dispus.
Registrele organelor și ale măduvei osoase reprezintă calea standard pentru a găsi un donator în majoritatea țărilor industrializate. Aceste registre testează donatorii anonimi pentru antigenele leucocitare umane (HLA) care ar putea potrivi pacienții care au nevoie de măduvă osoasă, sânge din cordonul ombilical sau transplant de trombocite. Dacă markerii genetici se potrivesc, aceste registre coordonează procesul de transplant.
Unii pacienți caută membri ai familiei atunci când încearcă să găsească un donator pentru acest tip de transplant. Antigenele leucocitare umane sunt moștenite, ceea ce face adesea ca frații să fie potriviri ideale. Pot fi efectuate teste pentru a determina dacă ADN-ul unei rude reprezintă o potrivire perfectă sau parțială pentru pacient. Potrivirile HLA parțiale prezintă mai multe complicații, dar pot fi acceptabile în situații critice.
Pacienții care doresc să doneze organe ar putea fi ajutați prin donatori vii sau prin persoane care sunt de acord să doneze organe sau țesuturi sănătoase atunci când mor. Unele zone permit donatorilor să-și desemneze preferințele pe permisele de conducere. Un transplant poate implica rinichi, pancreas, plămân, inimă, cornee sau intestin. Din punct de vedere istoric, pacienții care speră să obțină un donator depășesc cu mult numărul de organe disponibile, ceea ce înseamnă, în general, ani de așteptare pe o listă.
Popularitatea și acoperirea internetului abordează această lipsă prin intermediul site-urilor unde donatorii și beneficiarii se întâlnesc și comunică online, ajutând la eliminarea caracterului anonim al donărilor de organe. Beneficiarii plătesc de obicei o taxă unică sau lunară pentru a-și spune poveștile pe aceste site-uri, dar donatorii de organe accesează de obicei site-ul fără taxă. Unele dintre aceste site-uri sunt operate pe o bază nonprofit.
Oponenții acestei metode din ce în ce mai populare de a găsi un donator se tem că ar putea duce la vânzarea de organe, ceea ce este ilegal. De asemenea, ei indică preocupările etice cu privire la discriminarea rasială sau religioasă care ar putea apărea. Unii bioeticieni spun că aceste site-uri reduc transplantul de organe la un concurs de popularitate în care persoana cu cea mai bună poveste, sau o fotografie mai atractivă, primește statutul prioritar.
Susținătorii contrapun renunțând la costuri pentru pacienții care nu își permit taxele lunare pentru a permite accesul tuturor pacienților care au nevoie de transplanturi. Organizațiile care operează aceste site-uri de potrivire, de asemenea, verifică de obicei donatorii pentru a preveni ofertele de vânzare de organe. Beneficiarii plătesc de obicei costurile medicale, de călătorie și aferente donatorului pentru transplantul de organe.
Unii pacienți au apelat și la rețelele de socializare pentru a-și spune povestea în speranța de a găsi un donator. Alții fac apel la biserici și organizații comunitare în căutarea lor. Unii pacienți plasează anunțuri în ziare sau închiriază spațiu pe panouri publicitare pentru a-și transmite mesajul publicului.