O literă tăcută este practic o literă găsită într-un cuvânt care nu este de fapt pronunțată atunci când cineva spune acel cuvânt cu voce tare, dar este fundamentală pentru a scrie corect cuvântul. Aceste tipuri de litere sunt destul de comune în limba engleză și pot face ca învățarea ortografiei și a citii să fie destul de supărătoare pentru mulți oameni. Cititorii și scriitorii noi trebuie să învețe unde se găsesc literele mute, astfel încât să poată pronunța corect un cuvânt în timp ce îl citesc. O literă tăcută este de obicei tăcută numai în anumite situații și poate chiar să treacă de la tăcută la pronunțată, în funcție de modul în care se schimbă un cuvânt.
Există mai multe moduri în care o literă mută poate fi găsită într-un cuvânt, în funcție de limba utilizată și de modul în care se formează diferite sunete. Aceste distincții sunt totuși în mare măsură academice, iar funcția unei litere tăcute servește adesea la modificarea pronunției unei alte litere în cadrul unui cuvânt. Pe măsură ce cineva învață să citească și să scrie o limbă precum engleza, este esențial ca el sau ea să învețe să recunoască aceste litere și să înțeleagă cum să le folosească corect în cuvinte diferite. În engleză, de exemplu, multe litere mute iau forma fie unei litere auxiliare, fie a unei litere simulate.
O literă auxiliară este un tip de literă tăcută folosită pentru a forma un digraf, care este un sunet care nu poate fi creat de o singură literă sau care este creat prin două litere în anumite situații. Sunetele exprimate ca „-ng” sau „th-” sunt adesea văzute ca digrafe formate printr-o combinație de două litere în care una poate fi văzută ca un auxiliar. O literă tăcută în limba engleză poate fi denumită și „litera falsă”, care este o literă deloc pronunțată și ajută adesea la modificarea sunetului unei alte litere. „-e” tăcut de la sfârșitul multor cuvinte precum „bandă” și „saramură” este un exemplu de acest tip de literă.
Există și unele situații lingvistice în care o literă poate fi o literă tăcută în anumite cuvinte, în timp ce se pronunță în alte cuvinte formate într-un mod similar sau identic. Litera „b” din cuvântul „pieptene”, de exemplu, este tăcută; totuși, aceeași aranjare a literelor în „combine” are ca rezultat pronunțarea „b”. Acest lucru poate fi văzut și în „n” și sfârșitul „condamna”, care devine pronunțat în „condamnare”. O literă tăcută poate rezulta și din litere duble sau sunete duble, cum ar fi al doilea „f” din „stâncă” sau al doilea „c” din „ceas”.