Ocuparea deplină a forței de muncă este o situație în care toți sau aproape toți cetățenii unei comunități care sunt capabili și doresc să muncească sunt capabili să facă acest lucru, în limitele salariilor predominante și a condițiilor de muncă găsite în acea comunitate. Deși în general este considerat mai mult o stare teoretică decât un set real de circumstanțe, conceptul de ocupare deplină este adesea asociat cu Legea lui Say. Această lege prevede în esență că producția tuturor bunurilor și serviciilor este direct legată de căutarea altor bunuri și servicii, creând astfel un mediu de schimb permanent și echilibrat. Atunci când toată lumea este implicată în crearea acestor produse ca mijloc de a câștiga resurse pentru a achiziționa alte bunuri și servicii, rezultatul este angajarea deplină sau completă.
De-a lungul anilor, au fost prezentate și alte definiții pentru ocuparea completă a forței de muncă. O abordare este de a lua în considerare orice situație în care numărul de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă nu este depășit cu numărul de posturi disponibile disponibile. În teorie, fiecăruia dintre acești solicitanți de muncă ar putea fi asortat cu un loc de muncă, creând astfel un echilibru între munca disponibilă și forța de muncă disponibilă. Alte concepte de angajare deplină permit existența unui număr mic de persoane care caută temporar un loc de muncă și se anticipează că vor găsi de lucru într-o perioadă relativ scurtă de timp.
Diferiți economiști susțin diverse teorii despre ocuparea deplină a forței de muncă. Mulți sunt de acord cu ideea că o cantitate mică de șomaj este necesară pentru a controla rata inflației și deflației în cadrul unei economii. Alții tind să creadă că o situație în care nu există șomaj creează o lipsă de concurență reală între angajatori pentru solicitanții de locuri de muncă, determinând nicio necesitate de a oferi salarii competitive și beneficii bazate pe merit. Ca urmare, există puțin loc pentru avansare și nu există un stimulent real pentru a oferi salariați sau alte beneficii. În timp ce ocuparea deplină a forței de muncă poate crea condiții în care există o mare garanție sau securitate a locurilor de muncă, poate duce, de asemenea, la o situație în care există sclavia salarială, limitând astfel opțiunile angajaților de a-și îmbunătăți situația.
Ocuparea deplină a forței de muncă poate fi considerată o evaluare a relației dintre angajare și șomaj în ceea ce privește forța de muncă a unei națiuni, a unui stat sau a unei comunități locale. Evaluarea se poate concentra, de asemenea, pe situațiile de angajare dintr-o anumită industrie sau chiar dintr-un subset al acelei industrii. Există o mare dezbatere cu privire la faptul dacă a existat vreodată o apariție adevărată a angajării depline în vreun moment în istorie. Deoarece continuă să existe concepte diferite despre ceea ce constituie ocuparea deplină a forței de muncă, nu este probabil să se încheie această dezbatere în viitorul apropiat.