Diferite politici de utilizare loială sunt stabilite de obicei de țările care stabilesc și respectă legile privind drepturile de autor. Utilizarea loială este recunoscută oficial doar în câteva țări, deși alte țări au politici similare denumite „afacere corectă”. Aceste politici se referă, în general, la moduri în care o lucrare protejată prin drepturi de autor poate fi utilizată fără permisiunea proprietarului drepturilor de autor. O astfel de utilizare este adesea riscantă, deoarece separarea dintre utilizarea loială și încălcarea drepturilor de autor poate fi destul de bună și este dificil de stabilit în sens strict.
Politicile de utilizare loială sunt de obicei stabilite de legile sau deciziile legale ale unei țări în legătură cu legile privind drepturile de autor din acea țară. Începând cu 2011, doar SUA și Israel au stabilit politici oficiale de utilizare echitabilă, deși unele țări, cum ar fi Canada, au stabilit politici similare de „afacere corectă”. Politica de utilizare corectă a SUA permite, practic, utilizarea materialelor protejate prin drepturi de autor fără permisiunea proprietarului drepturilor de autor în anumite setări și scopuri stricte. Aceste politici sunt în mod intenționat vagi și deseori apar cazuri de dezacorduri cu privire la utilizarea corectă și conduc la procese în instanță în care trebuie luată o decizie cu privire la utilizarea unei lucrări protejate prin drepturi de autor.
Modul în care politicile de utilizare loială din SUA se leagă strâns de legile drepturilor de autor. În SUA, în momentul în care este creată o operă de artă sau un produs creativ, persoana care a creat-o deține un drept de autor pentru aceasta. Oricine altcineva care dorește să reproducă sau să utilizeze acea lucrare trebuie să primească apoi permisiunea deținătorului drepturilor de autor pentru a face acest lucru. Politicile de utilizare loială oferă o excepție majoră de la această regulă, totuși, în sensul că o lucrare poate fi folosită de alții fără permisiune în anumite circumstanțe.
Aceste politici de utilizare loială implică de obicei stabilirea a patru componente de bază ale utilizării unui articol protejat prin drepturi de autor: scopul utilizării, natura lucrării, cantitatea lucrării utilizate și efectul utilizării asupra valorii muncă. În timp ce liniile directoare generale permit în mod obișnuit ca o mică parte a unei lucrări să fie utilizată în scopuri critice sau educaționale, nu există linii directoare stricte cu privire la ce parte poate fi utilizată și ce constituie o lucrare critică. În mod similar, politicile de utilizare loială permit adesea utilizarea proprietății intelectuale din motive de parodie, dar definiția exactă a parodiei poate fi deschisă interpretării. Legile israeliene privind utilizarea loială urmează o structură similară și iau în considerare componente similare în raport cu utilizarea loială.